Adică am aflat şi eu ce înseamnă o pârtie de calitate, să te dai pe săturate, să simţi că oboseşti pe pârtie şi să pară că ziua nu se mai termină. Am fost acum vreo două săptămâni în Bansko, cu Adina, la invitaţia verişoarei mele. Cazare: un apartament cu 2 camere cu 23E/noapte. Mâncare gătită seara şi dimineaţa (că apartamentul era utilat cu de toate) şi o gustare la prânz însoţită de ceva dulce de'acasă.
Am numai cuvinte de laudă pentru staţiunea respectivă. Instalaţiile de ski sunt mai mult decât mi-aş fi dorit. Ca parte mai puţin plăcută pe care trebuie să o spun este că localnicii nu se deosebesc cu mult de românaşii noştri (ăia mulţi). Spun asta pentru că şi ei sunt puşi pe furat (în a treia zi au dispărut capacele de plastic de la roţile maşinii verişoarei mele) şi nu sunt tocmai săritori în caz de nevoie. Mă gândesc eu acum că e posibil ca mima să nu facă parte din bagajul lor de jocuri; de fiecare dată când încercam să gesticulez ceva, se întorceau cu spatele :)
Chiar dacă staţiunea colcăia de români am preferat să evit orice interacţiune. În special pentru că nu am avut cu cine... momentele posibile fiind în telescaun, când tot românul bârfeşte... păi pe cine? Pe fraierii ăia de pe pârtie care nu ştiu să se dea...
Poate că am avut noroc de vreme bună - a nins abundent în fiecare zi - şi am avut parte de o pârtie cum nici nu visam. La ei, pârtiile uşoare (albastre) sunt doar un pic mai uşoare decât cele dificile de la noi şi au marile avantaje că: sunt late, poţi să ieşi în pădure oricât şi oricând, poţi să revii din pădure pe un kicker neaşteptat de mare, nu au dâmburi aiurea sau gheaţă ca la noi, şi adaugă la astea că sunt luuuungi :D!!! Comparativ ca timp... pe Cocoşu, pârtia din Predeal, o coborâre-viteză (în stilul propriu, poate alţii se descurcă mai bine) durează cam 2min-2:30, iar în Bansko durează cam 8min pe pârtia 10, care nu este cea mai lungă. Dar banii îi dai pe mulţimea de opţiuni 'prin pădure' care ţi se oferă la fiecare pas.
Deşi am vrut să ajung la 2560m, ultimul telescaun a fost oprit din cauza vântului. Am ajuns un pic mai jos, la prima bifurcaţie a pârtiilor roşii, dar nu am văzut nimic spectaculos de ceaţă şi vânt. Din acelaşi motiv nici nu am făcut prea multe poze. În cele 3 zile de dat, nu am reuşit să cobor pe toate pârtiile deşi mi-am propus să văd măcar cum arată cele negre. Pe cele roşii (de dificultate medie) am avut ceva emoţii la prima coborâre, dar erau prea solicitante ca să cobor pe acolo de plăcere.
Regret doar că nu am avut canturile ascuţite, că aici chiar am simţit nevoia.
Nu ştiu cum e în Austria, dar până acum, nota 10 pt Bansko.
Drumul înapoi a fost cu ceva peripeţii (şi obositor ca şi la dus, 9-10h). Ca să evităm Sofia am mers pe o scurtătură prin munţi, prin nişte chei tare frumoase. Drumul era bun dar pustiu. Doar 4-5 maşini întâlnite, din care 3 erau din România şi mergeau tot în Bansko. După ninsorile de acolo pe drum era zăpadă bine bătătorită de pluguri iar în chei... gheţuuş! La dus era amuzant să te dai pe curbe şi să îţi fugă spatele când le abordezi cu a 3-a, dar acum nu mai ştia să numere decât până la 2. Şi chiar şi aşa, tot am reuşit să ne răsucim într-o curbă (no damages, just fun :) ).
După o muncă grea de convingere a GPS-ului că există totuşi pod la Russe şi că pe acolo am vrea să mergem, ne îndreptăm spre el. Dar acolo surpriză: tirurile blocau vama, poliţiştii redirecţionau taficul prin centru. În centru, mulţi români rătăciţi întrebau în toate părţile pe unde se ajunge în vamă. Tot GPS-ul ne-a scos basma curată (mulţumim MD) şi ajungem la vamă. Aici surpriză: no more leva, no euro deci nu trecem podul până nu schimbăm :[ Noroc cu singurul duty-free deschis, că altfel nu aflam că se poate şi minunatul curs de 5ron pt 1Euro! Şi iată-ne înapoi în ţară. Cu ultimii bani ne-am potolit foamea la Petromul din vamă şi am plecat spre casă. Pam pam!
This entry was posted on October 4, 2009 at 12:14 pm, and is filed under
calatorii,
snowboard,
zapada. Follow any responses to this post through RSS. You can leave a response, or trackback from your own site.
Buna Ziua! Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai. Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova. Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare. M-am gândit aşadar să vin cu o propunere: Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri. Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.
Buna ziua Numele meu este Constantin Iacob si va propun sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://iasimylove.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Anunturi Iasi (fara diacritice) Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ. In caz ca sunteti de acord trimiteti-mi titlul pe care il doriti si linkul Un an nou fericit si sa vi se indeplineasca toate dorintele.
12 decembrie 2010, 12:32
Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.
www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!
13 iulie 2011, 08:41
CitySmart.ro iti ofera asigurare rca online - la cel mai bun pret, online primesti o reducere de -25% fata de pretul de lista!
Doar aici gasesti asigurare medicala de calatorie!
RCA ieftin!
30 octombrie 2011, 23:21
niste poze suberbe dintr-o locatie de vis
10 decembrie 2011, 00:30
un blog bun, felicitari am citit cateva articole interesante
10 ianuarie 2012, 19:37
Buna ziua
Numele meu este Constantin Iacob si va propun sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://iasimylove.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Anunturi Iasi (fara diacritice)
Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ. In caz ca sunteti de acord trimiteti-mi titlul pe care il doriti si linkul
Un an nou fericit si sa vi se indeplineasca toate dorintele.