NU, nu se mănâncă şi nici nu te joci cu el. Am căutat în dicţionar ca să fiu sigur că nu spun o prostie, şi iată ce am găsit:
MESTESUG'AR, mestesugari, s.m. Persoană calificată într-un mestesug (I 1); persoană care are (si practică) un mestesug; meserias. - Mestesug + suf. -ar
MESTES'UG ~uri n. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe muncă manuală calificată; meserie. 2) Deprindere practică de a efectua (în ascuns) un lucru cu îndemânare si cu pricepere. 3) fig. Modalitate ingenioasă; tactică; iscusinţă
Ei şi ce m-a apucat pe mine să scriu despre asta? Păi în zilele astea (25-27.09.2009) se desfăşoară târgul meşteşugarilor pe trotuarul de lângă parcul Kisseleff. Am fost atras de promisele demonstraţii de 'măiestrie' aşa că m-am urnit spre parc. Mă aşteptam să văd meşteşugari lucrând dar din păcate toţi vindeau sau citeau cărţi. Atmosfera totuşi este prielnică pentru o plimbare liniştită de toamnă... puţini oameni, puţină muzică, puţin aer 'curat' venind din parc.
Ce se poate vedea totuşi la acest târg? În afara multor anticari, vânzători de pietre de mină şi de chestii fabricate (sau chiar importate, după cum chiar ei spuneau) se mai pot găsi câţiva meşteşugari talentaţi: tăbăcari, pielari, olari, ikebani, văzari, lăzidezestrari, iconari şi din ce care fac ii. Nu, nu ţipători, cred că tricoteuri :D
Pentru că totuşi este un târg, să vorbim şi de preţ. Puteţi găsi produse pentru toate categoriile de buzunare. Pentru buzunarul de vânător avem portofele de piele de la Sf. Gheorghe de la 20lei, cureaua lată cu diverse catarame şi preţuri pe dimensiunea burţii şi nelipsitul corn de speriat vânatul începând cu 99 de lei şi până la 650 de lei. Pentru decorarea casei, găsim atât vaze goale cât şi pline cu flori uscate, dar şi farfurii frumos pictate, numai bune de pus pe perete. Mai puteţi găsi icoane şi vechituri de câteva milioane bune dar şi cănuţe, mini-rame şi magneţei la numai 3lei. Aşa că dacă nu aveţi altceva mai bun de făcut zilele astea, vreo nuntă la care să mergeţi sau vreo tură montană.... faceţi un drum şi schimbaţi două-trei vorbe cu oamenii de aici. Sunt din toată ţara, au diverse accente şi merită susţinuţi. Măcar unii :)
Trimiteţi un comentariu