Adică am aflat şi eu ce înseamnă o pârtie de calitate, să te dai pe săturate, să simţi că oboseşti pe pârtie şi să pară că ziua nu se mai termină. Am fost acum vreo două săptămâni în Bansko, cu Adina, la invitaţia verişoarei mele. Cazare: un apartament cu 2 camere cu 23E/noapte. Mâncare gătită seara şi dimineaţa (că apartamentul era utilat cu de toate) şi o gustare la prânz însoţită de ceva dulce de'acasă.

Am numai cuvinte de laudă pentru staţiunea respectivă. Instalaţiile de ski sunt mai mult decât mi-aş fi dorit. Ca parte mai puţin plăcută pe care trebuie să o spun este că localnicii nu se deosebesc cu mult de românaşii noştri (ăia mulţi). Spun asta pentru că şi ei sunt puşi pe furat (în a treia zi au dispărut capacele de plastic de la roţile maşinii verişoarei mele) şi nu sunt tocmai săritori în caz de nevoie. Mă gândesc eu acum că e posibil ca mima să nu facă parte din bagajul lor de jocuri; de fiecare dată când încercam să gesticulez ceva, se întorceau cu spatele :)

Chiar dacă staţiunea colcăia de români am preferat să evit orice interacţiune. În special pentru că nu am avut cu cine... momentele posibile fiind în telescaun, când tot românul bârfeşte... păi pe cine? Pe fraierii ăia de pe pârtie care nu ştiu să se dea... Poate că am avut noroc de vreme bună - a nins abundent în fiecare zi - şi am avut parte de o pârtie cum nici nu visam. La ei, pârtiile uşoare (albastre) sunt doar un pic mai uşoare decât cele dificile de la noi şi au marile avantaje că: sunt late, poţi să ieşi în pădure oricât şi oricând, poţi să revii din pădure pe un kicker neaşteptat de mare, nu au dâmburi aiurea sau gheaţă ca la noi, şi adaugă la astea că sunt luuuungi :D!!! Comparativ ca timp... pe Cocoşu, pârtia din Predeal, o coborâre-viteză (în stilul propriu, poate alţii se descurcă mai bine) durează cam 2min-2:30, iar în Bansko durează cam 8min pe pârtia 10, care nu este cea mai lungă. Dar banii îi dai pe mulţimea de opţiuni 'prin pădure' care ţi se oferă la fiecare pas.

Deşi am vrut să ajung la 2560m, ultimul telescaun a fost oprit din cauza vântului. Am ajuns un pic mai jos, la prima bifurcaţie a pârtiilor roşii, dar nu am văzut nimic spectaculos de ceaţă şi vânt. Din acelaşi motiv nici nu am făcut prea multe poze. În cele 3 zile de dat, nu am reuşit să cobor pe toate pârtiile deşi mi-am propus să văd măcar cum arată cele negre. Pe cele roşii (de dificultate medie) am avut ceva emoţii la prima coborâre, dar erau prea solicitante ca să cobor pe acolo de plăcere.

Regret doar că nu am avut canturile ascuţite, că aici chiar am simţit nevoia. Nu ştiu cum e în Austria, dar până acum, nota 10 pt Bansko.


Drumul înapoi a fost cu ceva peripeţii (şi obositor ca şi la dus, 9-10h). Ca să evităm Sofia am mers pe o scurtătură prin munţi, prin nişte chei tare frumoase. Drumul era bun dar pustiu. Doar 4-5 maşini întâlnite, din care 3 erau din România şi mergeau tot în Bansko. După ninsorile de acolo pe drum era zăpadă bine bătătorită de pluguri iar în chei... gheţuuş! La dus era amuzant să te dai pe curbe şi să îţi fugă spatele când le abordezi cu a 3-a, dar acum nu mai ştia să numere decât până la 2. Şi chiar şi aşa, tot am reuşit să ne răsucim într-o curbă (no damages, just fun :) ).

După o muncă grea de convingere a GPS-ului că există totuşi pod la Russe şi că pe acolo am vrea să mergem, ne îndreptăm spre el. Dar acolo surpriză: tirurile blocau vama, poliţiştii redirecţionau taficul prin centru. În centru, mulţi români rătăciţi întrebau în toate părţile pe unde se ajunge în vamă. Tot GPS-ul ne-a scos basma curată (mulţumim MD) şi ajungem la vamă. Aici surpriză: no more leva, no euro deci nu trecem podul până nu schimbăm :[ Noroc cu singurul duty-free deschis, că altfel nu aflam că se poate şi minunatul curs de 5ron pt 1Euro! Şi iată-ne înapoi în ţară. Cu ultimii bani ne-am potolit foamea la Petromul din vamă şi am plecat spre casă. Pam pam!

Mai multe poze aici!


                  

Să încep cu un clasic şi sincer "La multi ani!" pentru toti cititorii si clickăitorii mei. Adică da, şi ţie îţi urez La mulţi ani! (nu cred ca rămân cu mai puţin) :D

Aşadar, această hoinăreală s-a întâmplat pe străzile Bucureştiului. Da, nu am plecat nicaieri de Revelion cu scopul de a bea sau a petrece (sau de a cheltui bani). Ba mai mult, pe la 3 cred că dormeam deja. Important de menţionat este că nu am fost singurul care nu a pus preţ pe această sărbătoare. Erau atâtea persoane mergând cu maşina la ora aceea încât aş fi zis că e o dimineaţă nu tocmai liniştită de weekend.

Singura realizare menţionabilă din ultimul timp este ieşirea de la pârtia din Buşteni - Kalinderu. Menţionabilă pentru că "m-am dat". Şi atât. Da, jecmăneală pe faţă, pârtie scurtă, uşoară, cam prost întreţinută şi mai scumpă decât altele dar măcar m-am dat. Coborârile de sfârşit de an.

Şi cum fiecare an vine cu dorinţe şi vise... am şi eu câteva:
-să ajung pe unde mi-am propus cu motorul (Turcia, poate Praga, poate UK, şi întâlnirile din ţărişoară) şi prietenii
-să pun mâna pe un job şi să mă car din ţară (până nu dau faliment)
-să nu mai visez atât de mult şi să mai tai din toate până mă încadrez în buget :)

Vă doresc să vi se împlinească şi vouă dorinţele şi să vă iasă planurile pe anul 2010 şi nu uitaţi că mai avem puţin... 2012 e aproape! Trăiţi la intensitate maximă! :D

Moştenire străveche, se practică în continuare şi se accentuează de sărbători. De trafic nu mai vorbesc căci fiecare merge de Crăciun cu maşina la cumpărături ca să umple portbagajele cu carne si cozonaci. Ce vreau să vă arăt este coada de la electronice. Faptul că această coadă a apărut în ajunul Crăciunului nu înseamnă decât că Moş Crăciun a făcut muşchi şi poate să care saci întregi cu electronice. Iată alături ce era aseară la e-mag livrări.

Dar şi azi dimineaţă la case:

Ca membru al clubului montan Ecoxtrem am fost cu ei în acest weekend în Făgăraş. A fost o tură tare frumoasă, cu cântece de chitară, cu peripeţii extreme şi cu oameni noi şi dornici să meargă pe munte, nu 'la munte'.

Am plecat vineri devreme din Bucuresti, 4 maşini. După oprirea de cafea din Curtea de Argeş şi alte câteva popasuri pe drum, am ajuns cu maşinile la cabana Capra. Aici băieţii s-au dat în parcul făcut de Relu (Aurelian Nica - Şef salvamont Argeş). Am continuat cu maşinile până aproape de Cota2000, unde am stat. Ultima porţiune de drum era cu destulă zăpadă ca să nu putem trece. Am dus maşinile jos la Capra unde ne-au aşteptat liniştite. Aici am aflat că nu e bine să laşi maşina cu frâna de mână trasă dacă e frig rău afară (gen munte), pentru că s-ar putea să rămână aşa :P Aşadar, day 1: cântece de chitară şi amintiri din alte ieşiri frumoase marca EcoXtrem.

A doua zi a fost cea cu aventura. În câteva cuvinte: am plecat pe la 10 din cabană, am admirat capre negre pe drumul spre creastă. Zăpada nu acoperise încă toate pietrele dar nici nu îngheţase periculos. Am ajuns la lacul Capra şi ne-am despachetat lângă monumentul alpiniştilor. Împărţiţi în două echipe, am învăţat câteva lucruri necesare pentru mersul pe zăpadă şi apoi ne-am continuat drumul spre Bâlea Lac (pe la 16:00). Am ajuns în creastă şi am început să aplicăm ce am învăţat, pentru că era o coborâre pe gheaţă. Neavând toţi colţari/piolet, am coborât în coardă vreo două lungimi, până s-a înoptat de-a binelea. Mai jos zăpada nu îngheţase şi am coborât "la frontală" :)

Am grăbit pasul spre Cota2000 prin tunel şi odată ajunşi am mâncat mâncare de cazarmă: ciorbă-cremă de pui,porc şi vită cu crutoane şi ciuperci plus carne la conservă, însoţită de fasole cu porumb şi ceva cârnăciori şi afumătură. Şi să nu uit de slana cu ceapă. După masă vinul fiert a început să cânte, dar nu a durat prea mult şi oboseala ne-a trimis la culcare pe toţi.

Cu traume şi febră musculară(unii) am coborât duminică la Cab. Capra de unde am plecat spre oraş. Drum lung dar măcar pe partea de transfăgărăşan ne-a mângâiat soarele de după-amiază. Autostradă, seară, părere de rău şi momente de reculegere pentru că deja ne întoarcem.

Restul de poze... pe facebook :)